[et_pb_section admin_label=\”section\”][et_pb_row admin_label=\”row\”][et_pb_column type=\”4_4\”][et_pb_text]

\"\"

Dacă ar fi să ne gândim la cele mai importante valori pe care ne-am dori să le transmitem copiilor noștri, acestea sunt: iubire, încredere, recunoștință, responsabilitate, autenticitate, empatie, respect, bunătate.

Despre bunătate am ales să povestim cu Valentina Secara, fondatoarea Acorns și First 7 – Centru pentru educație timpurie, o persoană de la care cu toții avem câte ceva de învățat și cu care noi am colaborat.

Cum îi învățăm pe copiii noștri să fie buni folosindu-ne de dansul creativ…

Valorile de bază ce trebuie transmise copiilor

Cultivarea unui set de valori sănătoase reprezintă o investiție a părinților și a educatorilor, a tuturor celor implicați în creșterea, dezvoltarea și educarea copiilor cu scopul de a susține acest proces de consolidare a unei existențe pe bază de valori.

„Când am cunoscut-o pe Sorina și am aflat de programul TMoves, mi-a plăcut coerența acestui program, faptul că are o viziune și acțiuni concrete care susțin această viziune; mi-a plăcut faptul că este inspirată și susținută de pasiunea pentru copii și are în centrul activității sale întocmai această pasiune. Este și un program care este evaluat continuu, care e construit într-un mod profesionist și își schimbă, optimizează acțiunile în funcție de impactul pe care îl are asupra beneficiarilor. Pot spune că este unul din puținele programe care nu e condus după fler sau dispoziție, ci e structurat, cu obiective clare și acțiuni pe măsură”, spune Valentina Secara, fondatoarea Acorns și First 7 – Centru pentru educație timpurie.

”Programul are la bază multă pasiune, are expertiză, are pasiune pentru lucrul alături de copii și își dorește excelență! Pentru mine, acestea sunt ingrediente perfecte ale unui program pe care îl recomand pentru copii”

Cum îi pregătim pe copii pentru o societate în care singura constantă este schimbarea

Este important să le oferim copiilor rădăcini, repere clare la care să se întoarcă ori de câte ori e nevoie, iar lucrul acesta îl putem face prin cultivarea valorilor. Pe de altă parte, e importantă grija și dragostea oferite, întrucât ele creează atașamentul și elanul emoțional de a clădi, de a descoperi, de a crește. Nu în ultimul rând flexibilitatea, adaptabilitatea sunt abilități necesare în aceste vremuri, iar ele sunt dezvoltate tot în copilărie. Este important să îi învățăm pe copii că totul e posibil, că nu există „nu se poate”, că avem o soluție întotdeauna și depinde doar de noi, de lucrurile în care credem, de pasiunea pe care o punem în eforturile noastre și de flexibilitatea pe care o avem, pentru a găsi soluția optimă momentului.

Cum promovăm bunătatea în educația copilului

„Aș putea menționa practici pe care le avem noi în grădiniță, fără a spune că sunt cele mai indicate sau mai puțin indicate, însă, cu siguranța au dat randament”, ne spune Valentina. „Aici aș putea menționa următoarele practici: oferirea de îmbrățișări (chiar dacă nu se mai pot oferi în format fizic, ele pot fi de la distanță, pot fi îmbrățișări oferite copacilor, jucăriilor sau nouă înșine); a-ți aștepta rândul într-o discuție (în foarte multe cazuri aceasta este o provocare în educația timpurie, însă este cea mai frumoasă și benefică dovadă de bunătate și creștere), a strânge/colecta scoici, pietricele, lego etc. pentru fiecare cuvânt bun sau compliment pe care îl adresăm cuiva, a face schimb de o jucărie pentru un număr mic de minute sau pentru o zi și a povesti „călătoria” acelei jucării acasă la tine; a face un colaj cu imagini care îi plac prietenului tău; a oferi un anumit număr de zâmbete, a oferi ajutor cuiva în ceva ce nu face foarte bine etc.”.

Cât de dispuși sunt părinții să abordeze un nou model educațional în dezvoltarea copiilor

Părinții sunt mult mai deschiși în a găsi resurse optime care să contribuie la dezvoltarea copiilor lor. Întrucât sunt mult mai informați decât erau în urmă cu 5 ani, spre exemplu, pot face alegeri mult mai optime în activitățile benefice copiilor lor. În plus, în momentul în care părinților li se recomandă să fie atenți la obiectivele cursului respectiv, la modalitățile de măsurare a impactului și la emoția pe care o au copiii în timpul opționalului, putem vorbi de o alegere mult mai calculată. “În ce privește dansul ca instrument terapeutic și de dezvoltare, a fost nevoie să educăm părinții în a face trecerea de la o percepție a unui act plăcut, fără obiective educaționale, la un concept, instrument coerent, cu un plan în spate, care e propus copiilor. A contat expertiza celor care au propus cursul, cât și prezentarea lui organizată și modalitățile de evaluare”, ne povestește Valentina.

Cum impactează pandemia valorile pe care copiii le vor adopta în viitor

Pandemia ne-a ajutat pe toți să ne conectăm mai mult cu noi înșine, să ne reevaluam emoțiile, trăirile, impactul lor asupra vieții în general. Dansul face parte din categoria instrumentelor care ne ajută să ne relaxăm, să ne echilibrăm, dar să ne și provocăm să ne depășim limitele de exprimare, să ne faciliteze, în conectarea cu noi înșine, și această exprimare și contactul cu noi înșine și cu cei din jur. Dansul are un potențial enorm în a fi utilizat atât în grup, cât și individual, cu scop terapeutic, în cazul de față în diminuarea anxietăților, și în cunoașterea propriei persoane, a ce este confortabil și a ce nu este, în a ne conecta cu ceilalți, chiar și la nivel virtual, dacă nu fizic

Mulțumim Valentina Secară pentru pasiunea cu care dezvolți programe de educație timpurie, și timpul alocat împărtășirii expertizei tale atât educatorilor din țară, cât și părinților!

Dacă și voi vreți ca programele noastre să ajungă în grădinițele, școlile unde merg copiii voștri, ne puteți scrie la contact@tmoves.com.

[/et_pb_text][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section][et_pb_section fb_built=\”1\” _builder_version=\”4.6.1\” _module_preset=\”default\” custom_margin=\”0px|0px|0px|0px|true|true\” custom_padding=\”0px|0px|0px|0px|true|true\”][et_pb_row _builder_version=\”4.6.1\” _module_preset=\”default\” custom_margin=\”0px|0px|0px|0px|true|true\” custom_padding=\”0px|0px|0px|0px|true|true\” hover_enabled=\”0\” width=\”100%\” sticky_enabled=\”0\”][et_pb_column type=\”4_4\” _builder_version=\”4.6.1\” _module_preset=\”default\”][et_pb_text module_class=\”divi-post-tags\” _builder_version=\”4.6.1\” _dynamic_attributes=\”content\” _module_preset=\”default\” text_font_size=\”12px\” box_shadow_style=\”preset3\” box_shadow_color=\”rgba(0,0,0,0)\”]@ET-DC@eyJkeW5hbWljIjp0cnVlLCJjb250ZW50IjoicG9zdF90YWdzIiwic2V0dGluZ3MiOnsiYmVmb3JlIjoiIiwiYWZ0ZXIiOiIiLCJsaW5rX3RvX3Rlcm1fcGFnZSI6Im9uIiwic2VwYXJhdG9yIjoiICIsImNhdGVnb3J5X3R5cGUiOiJwb3N0X3RhZyJ9fQ==@[/et_pb_text][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section][et_pb_section admin_label=\”section\”][et_pb_row admin_label=\”row\”][et_pb_column type=\”4_4\”][et_pb_text]

[/et_pb_text][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section][et_pb_section fb_built=\”1\” _builder_version=\”4.5.1\” _module_preset=\”default\” custom_margin=\”0px||0px|0px|false|false\” custom_padding=\”0px||0px|0px|false|false\” hover_enabled=\”0\”][et_pb_row _builder_version=\”4.5.1\” _module_preset=\”default\” width=\”100%\”][et_pb_column type=\”4_4\” _builder_version=\”4.5.1\” _module_preset=\”default\”][et_pb_text _builder_version=\”4.5.1\” _module_preset=\”default\” text_font=\”Open Sans|700||on|||||\” text_text_color=\”#662e8e\” text_font_size=\”25px\” text_font_size_tablet=\”\” text_font_size_phone=\”18px\” text_font_size_last_edited=\”on|phone\” text_line_height_tablet=\”\” text_line_height_phone=\”1.5em\” text_line_height_last_edited=\”on|desktop\”]

Poți citi în continuare articolele de mai jos

[/et_pb_text][/et_pb_column][/et_pb_row][et_pb_row _builder_version=\”4.5.1\” _module_preset=\”default\” width=\”100%\” custom_margin=\”||0px||false|false\” custom_padding=\”||0px||false|false\”][et_pb_column type=\”4_4\” _builder_version=\”4.5.1\” _module_preset=\”default\”][et_pb_blog fullwidth=\”off\” posts_number=\”2\” include_categories=\”all\” show_author=\”off\” show_date=\”off\” show_categories=\”off\” show_excerpt=\”off\” show_pagination=\”off\” _builder_version=\”4.5.1\” _module_preset=\”default\” header_line_height=\”1.5em\” custom_margin=\”||0px||false|false\” custom_padding=\”||0px||false|false\” border_width_all=\”0px\”][/et_pb_blog][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section]