Unul dintre cei mai cunoscuți autori de cărți de literatură motivațională, Hilary Hinton Ziggler afirma că „primul pas în rezolvarea unei probleme este să recunoști că ea există.” Punând în aplicare afirmația autorului nu putem ignora că sănătatea mintală și emoțională a copiilor este un subiect care poate fi ocolit sau amânat.
În momentul actual, conform Centrului Pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor un procent de aproximativ 7.4% dintre copii (aproximativ 4.5 milioane) cu vârste cuprinse între 3-17 ani au fost diagnosticați cu probleme de comportament, în vreme ce un procent de 7.1% dintre cei cu vârste cuprinse între 3-17 ani (aproximativ 4,4 milioane) au fost diagnosticați cu anxietate.
Cu toate că statisticile respective ne arată clar că ne confruntăm cu o situație care trebuie soluționată cât mai repede, conform Organizației Mondiale a Sănătății copii nu caută ajutor. Cu cât aceste probleme vor persista și se vor extinde, cu atât vor afecta mai mult viața copiilor astfel încât în momentul în care aceștia vor atinge statutul de adult vor deveni persoane măcinate în continuare de aceleași tulburări.
1. Cele mai cunoscute tulburări mintale la copii
Conform Centrului de Prevenție și Control al Bolilor tulburările mintale sunt descrise ca fiind schimbări serioase în modul în care copiii învață, se comportă sau își exprimă emoțiile. De-a lungul unei zile, copiii diagnosticați cu astfel de tulburări experimentează un nivel ridicat de neliniște și nesiguranță.
Tot Centrul de Prevenție și Control al Bolilor arată că cele mai comune diagnostice de tulburări comportamentale la copii sunt ADHD-ul, anxietatea și depresia. Un procent de aproximativ 9,4% dintre copii cu vârste cuprinse între 2-17 ani (aproximativ 6.1 milioane) au fost diagnosticați cu ADHD, iar în cazul celorlalte tulburări menționate procentele sunt la fel de îngrijorătoare. Cu toate acestea, studiile ne arată că depresia și anxietate sunt tulburări care se manifestă cu precădere în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 12-17 ani, în momentul în care aceștia ating statutul de adolescenți.
2. Elementele declanșatoare pentru tulburările mintale și emoționale ale copiilor
Până la un anumit moment se considera că doar adulții sunt cei care pot fi depresivi, deoarece pe umerii lor se aflau cele mai mari griji: creșterea și educația copiilor, plătirea ratelor etc. Cu toate acestea, conform Stanford Children Health și adolescenții și copii sunt predispuși depresiei, deși declanșatorii pot să fie diferiți. În accepțiunea Organizației Mondiale a Sănătății problemele mintale ale copiilor și adolescenților pot fi cauzate de expunerea acestora la un statut financiar precar, abuzuri sau violență. La un nivel global, se estimează că până la un miliard de copii cu vârste cuprinse între 2-17 ani au experimentat în ultimii ani violență fizică, sexuală sau emoțională, cât și neglijență.
3. Moduri eficiente în care facem cunoscute copiilor tulburările mintale și cum le tratăm
a. Explică-i copilului tău ce sunt tulburările mintale
Cum afirma bine-cunoscutul profesor universitar și scriitor Jess Lair: „Copiii nu sunt lucrări care să fie mulate, dar sunt persoane care pot să fie desfăcute”. În acest sens, conform Academiei Americane de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului copiii sunt curioși în a afla lucruri despre bolile mintale. Conform Centrului de Cercetare Pew, aproximativ 62% dintre părinți sunt prea protectori cu copiii lor. Un lucru pe care trebuie să îl înțeleagă părinții este acela că pentru ca dezvoltarea copiilor lor să fie una armonioasă, este recomandat ca ei să le facă cunoscute și aspectele plăcute, dar și pe cele mai puțin plăcute din viață.
Modul în care abordezi acest subiect cu copilul este foarte important. În momentul în care comunică despre acest subiect, este important ca părinții să:
- comunice direct;
- comunice la un nivel care este apropiat de vârsta și nivelul de dezvoltare al copilului;
- poarte discuția în momentul în care copilul se simte în siguranță și confortabil;
- urmărească reacția copilului în timpul discuției;
- încetinească dacă copilul începe să devină confuz sau supărat.
b. Terapie Cognitiv Comportamentală
Teoria Cognitiv Comportamentală se concentrează asupra înțelegerii modului în care gândurile și sentimentele influențează comportamentele. Beneficiul acestei terapii este că poate avea rezultate, indiferent de tipul de tulburare mintală despre care vorbim. Un bine-cunoscut citat spune următoarele lucruri: „Nu îți salva copilul de la o provocare. Învață-l cum poate să îi facă față.” Această tehnică îi provoacă pe copii să își schimbe comportamentul. Un alt beneficiu al acestei metode este acela că îi ajută pe tineri să recunoască gândurile negative și nerealiste și să le înlocuiască cu gânduri pozitive și realiste.
c. Terapie Dialectic-Comportamentală
Scopul acestei terapii este de a-i ajuta pe copii să-și modifice tiparul comportamentelor negative precum: autorănire, gânduri suicidale și consum de substanțe interzise prin acceptare, validare, relație și sinteză. Premisa de la care pleacă această terapie este aceea că tinerii fac tot ceea ce le este în putință pentru a fi cei mai buni, dar fie le lipsesc abilitățile și competențele necesare, fie sunt influențați de anumiți factori care urmăresc destabilizarea sănătății lor mintale. Scopul terapiei este crearea unei vieți care merită trăită, care se bazează pe principiile interconectării și totalității, polarității și al schimbării continue.
d. Terapie prin Dans (dans-terapie)
Fiecare părinte trebuie să fie conștient că asigurarea unei bune relații cu copilul lor reprezintă unul dintre principalii piloni pe care se va forma comportamentul viitorului adult. În această măsură este de datoria fiecărui părinte să ofere copilului un mediu sigur și să deschidă un canal de comunicare fără prejudecăți în care copilul să poată să-și împărtășească fiecare experiență trăită.
Un mijloc de comunicare ce poate facilita această comunicare transparentă între copil și părinte îl reprezintă dansul creativ, fiind o modalitate terapeutică artistică, dar și dans-terapia.
Acesta nu îi ajută pe părinți și copii să fie conștienți doar de propriile sentimente și emoții, ci îi ajută să descopere amănunte și despre oamenii din jur prin intermediul limbajului non-verbal. Un alt beneficiu al dansului creativ terapeutic este acela că îi ajută pe părinți să înțeleagă modul în care experiențele și trăirile din prezent ale copilului ar putea să îi influențeze deciziile viitoare. Cu toate că poate fi definită drept o metodă de „sănătate prin artă”, scopul dansului creativ este unul pragmatic. Scopul urmărit de această metodă de terapie îl reprezintă observarea și înțelegerea mesajelor nonverbale, cât și stabilirea unor obiective socio-emoționale în funcție de nivelul de dezvoltare al fiecărui copil.
Dans-terapia ne ajută întâi de toate să ne conectăm cu sinele nostru și cu „partenerul nostru de dans”, o conectare care se realizează dincolo de cuvinte. În cadrul acestui dans, atât noi, cât și copilul nostru putem propune noi mișcări, explorăm emoții prin povești de dans, și ne permitem astfel să ne descoperim spațiul fizic și emoțional.
Prin intermediul dansului creativ și al dans-terapiei, părintele decodifică emoțiile pe care copilul lui le transmite la nivelul limbajului non-verbal. Dans terapia permite părinților să observe ce transmit copiii prin calitatea mișcărilor, a ritmului, a frazării mișcărilor, și cum se reflectă rupturile în relație prin limbajul non-verbal, astfel încât pe viitor pornind de la aceste analize de mișcare părinții să știe cum să intervină ca să repare aceste rupturi. Aceste rupturi dacă nu sunt vindecate, pot conduce la anumite tipare de comportament nesănătoase pe care copilul le poate perpetua inconștient de-a lungul vieții.