
Dansul înseamnă un mod de a te simți liber. Prin dans oamenii își pot exprima emoțiile atunci când trec prin momente grele sau fericite. Am povestit cu Laura Andrei, profesor coregraf în cadrul TMoves despre ce înseamnă să îți cunoști propriul corp prin dans și ce beneficii emoționale îți poate aduce acest lucru.
Creativitate prin dans
La TMoves promovăm creativitatea prin dans. Aceasta se manifestă prin acea senzație de libertate care te face să simți că nimic altceva nu mai contează în afară de momentul prezent. ”Momentul acela de creație este foarte important pentru mine, pentru că reprezintă unul din motivele pentru care îmi place să dansez. După încălzire, după procesul de repetiție al unei coregrafii, după interpretarea unor secvențe de pași, după toate aceste momente în care corpul se încălzește foarte bine, urmează relaxarea lui, prin creație, prin sentimentul de libertate, când îmi urmez instinctul și mă las condusă de emoție și uneori, dar nu tot timpul, de muzică”, povestește Laura.
De ce să fii atent la acest tip de creativitate
Pentru că are capacitatea de a-ți înfrumuseța viața. Oferă bucurie, o stare de bine, optimism, o cunoaștere de sine mai mare. Contactul cu corpul nostru, relația cu noi înșine se dezvoltă foarte armonios în acest tip de creativitate, prin dans.
Ce lucruri importante putem descoperi despre noi dacă ne stimulăm creativitatea prin dans
”Stimulând creativitatea prin dans putem să descoperim despre noi că suntem mai ambițioși decât credeam că suntem, mai motivați, că noi înșine suntem o sursă de energie, descoperim sentimente de pură bucurie și faptul că suntem capabili să facem orice ne dorim”, ne-a spus Laura.
Ce anume din dans ne ajută de fapt să fim creativi
Pentru a fi creativ, trebuie să te desprinzi de lucrurile pe care ”trebuie” să le faci, și anume o serie de pași impuși. E nevoie să îți dai voie să explorezi mișcarea, să o simți pur și simplu. ”Odată cu această libertate vine și un sentiment de frică, de teamă că vom greși, dar în asta constă creația, curajul să trecem peste acest obstacol produs de minte, că nu vom fi destul de buni, că ideile noastre nu sunt bune. Trebuie să avem curaj, să ne urmăm inima, inspirația, deoarece cu siguranță vom avea rezultate foarte frumoase, iar la final vom spune: „Uite, eu am realizat acest lucru, este meritul meu, am fost capabil/ă sa creez ceva și îmi place!””, ne-a mai povestit Laura.
Domeniile în care dansul creativ poate să dea cele mai bune rezultate
Prin dans creativ poți avea rezultate foarte bune în orice domeniu. Dansul îți face viața mai frumoasă, mai colorată. Practicând dansul creativ, devii mai încrezător în propriile tale forțe, indiferent din ce domeniu faci parte.
Dans sau meditație? Ce ar trebui să știm despre ele…
Aceste două practici se intersectează, mai ales în dansul contemporan. ”Recomand ca oamenii să danseze oriunde și oricând simt nevoia. Fie dimineața, la prânz sau seara, fie că sunt singuri în camera sau lângă alte persoane, sau de exemplu când gătesc și fac câteva mișcări de salsa. Dar pentru un nivel profesionist, le recomand să își găsească un mentor, un profesor de dans, un instructor, pentru a le îndruma pașii, pentru a le explica ce înseamnă o postură corectă și pentru multe alte lucruri. Dansul înseamnă disciplină, înseamnă muncă în echipă, dacă nu cu alți participanți, cu echipa pe care o faci cu corpul tău, o relație de echilibru între minte, corp și suflet”.
Recomandări pentru cei care susțin că nu știu să danseze
”Le recomand să încerce”, accentuează Laura. ”Mi s-a spus de multe ori: „Dar eu nu știu sa dansez!” Cu siguranță știm, dar poate nu am ascultat melodia potrivită astfel încât corpul să fie stimulat să înceapă să danseze, sau mediul nu a fost unul potrivit. Este un act care trebuie să vină din inimă, să vină cu bucurie. O stare naturală”.
Poate nu ai găsit propriul stil de dans, sau nu ai avut curaj să încerci mai multe stiluri de dans, să vezi care ți se potrivește cel mai bine: dans contemporan, dans popular, dans clasic, dans de societate, etc. Nu trebuie să te gândești că cineva te judecă, sau că nu știi să dansezi la fel de bine ca alții. E nevoie să ai o altă perspectivă, să încerci să dansezi pentru a te elibera de stresul de zi cu zi, pentru a intra în altă lume. În felul acesta va începe să îți pese mai mult de cum te simți tu cu adevărat.
Dacă vrei și tu să te simți liber, curajos, să creezi și să descoperi câte calități minunate ai prin dans te așteptăm la programele noastre de dans creativ. Pentru înscrieri click aici.