Dans-terapia – răspunsul la perfecționismul dansatorilor

America anilor \’40 introduce dansul ca formă de terapie pentru copii și adulți, iar rezultatele au numeroase beneficii sociale, psihologice și fiziologice. În toată această ecuație, am putea spune că dansatorii profesioniști au parte de terapie continuă și sunt “cei mai zen”.

Un studiu din 2003  realizat de doi profesori universitari din Anglia, arată că nu este deloc așa. Presiunea standardelor ridicate, teama de eșec și competiția acerbă creează un mediu toxic pentru cei mai mulți dintre ei, de cele mai multe ori fără să fie conștienți de asta. Dacă în anii \’40 oamenii luptau cu traumele rămase în urma unui război crunt, în zilele noastre oamenii stau față în față cu un perfecționism care dus la extrem duce la comportamente dăunătoare atât sinelui, cât și celor din jur.

Iată cinci motive pentru care dans-terapia este indicată dansatorilor profesioniști în lupta cu perfecționismul:

1. Eliberează creativitatea / dezvoltă potențialul creativ. Dincolo de coregrafie este legătura dintre dans și dansator. Sub presiunea perfecțiunii se poate ajunge la blocaje ale creativității. Terapia prin dans aduce artistul către interior – cine este, ce simte și ce vrea să exprime, ajută la accesarea emoțiilor și exprimarea lor prin mișcări eliberatoare de stres, teamă, frici etc. Tehnica și forma mișcării nu este importantă pentru că nu este despre estetică, și nici nu vei fi evaluat sau judecat după asta.
2. Reclădește imaginea de sine. Un studiu publicat de International Association for Dance Medicine & Science vorbește despre cum imaginea de sine a dansatorilor este afectată de presiunea perfecțiunii. Dacă pe o scenă este urmărită acuratețea, în terapie se urmărește recrearea legăturii cu mișcarea liberă, nestudiată, naturală. Dansatorul nu se gândește la următorul pas, ci trăiește bucuria momentului, sau orice altă emoție care este captivă în corp și minte.
3. Clădește interacțiuni cu oameni noi. Există două tipuri de perfecționism: cel constructiv și cel nevrotic. Cel din urmă poate duce la punctul în care oamenii nu mai văd nimic altceva în jur decât scopul. Familia, prietenii sau chiar propriile nevoi rămân pe locul doi. Astfel legătura interumană dispare. În terapia de grup se crează legături cu oameni noi pe care îi leagă interese și “bătălii” comune și nu competiția.
4. Renaște jocul. Dacă ar fi un singur lucru de învățat de la copii, acela ar fi bucuria de a te juca. Imaginația copiilor este plină de scenarii, iar adulții, odată intrați în universul jocului, ajung să vadă lumea prin filtre noi. Jocul stimulează ingeniozitatea, rezolvarea situațiilor de criză și modul de a primi provocările cu o mai mare deschidere în loc de încrâncenare. În timpul jocului focusul nu este pe a fi perfect, ci pe bucuria momentului și a călătoriei în sine.
5. Stimulează empatia. Mișcarea liberă, apropierea de oameni, lipsa criticilor agresive orientate spre ceilalți, cât și spre sine, exprimarea sinelui interior prin limbaj non-verbal, activează într-un mod uimitor componenta socială. Dansatorii nu se înțeleg prin cuvinte, ci mai degrabă prin emoție împărtășită. Neuronii oglindă situați în cortexul prefrontal, care sunt foarte activi în timpul dansului ajută la dezvoltarea empatiei. Înțelegând mai bine pe cel din fața lor prin mișcare, devin empatici și astfel sunt îmbunătățite mecanismele de coping din viața de zi cu zi.

Așadar, într-o lume atât de competitivă, în care perfecționismul s-a transformat din motivație în scop, terapia prin dans poate fi o gură de aer proaspăt. Pentru dansatorii profesioniști, această metodă poate fi reîntoarcerea la origini, reîmprietenirea cu dansul, cu propriul corp și redescoperirea motivului pentru care l-au ales: Bucurie, Exprimare, Libertate.